Un număr record de 27 de echipaje cu mașini electrice au luat startul în raliul de regularitate Transylvania Classic. După trei zile „electrice” pe cele mai frumoase drumuri din județ, Kalin Dedikov și Antoaneta Dedikova au reușit să câștige, pentru a doua oară consecutiv, competiția de la Sibiu.
27 de echipaje cu mașini electrice au luat startul în acest weekend la Transylvania Classic și au parcurs, în premieră, tot traseul de aproximativ 400 de kilometri care a trecut prin Mărginimea Sibiului, iar sâmbătă au ajuns până pe Transfăgărășan. Competiția electricelor, inclusă în cadrul raliului Transylvania Classic, a fost prima competiție de regularitate pentru astfel de modele din România, iar la ediția din 2017 au fost trei mașini la start. 6 ediții mai târziu numărul echipajelor înscrise, un record, a fost de 27.
În prima zi, cele 27 de echipaje “electrice” au rulat pe cele mai frumoase drumuri din Mărginimea Sibiului, trecând prin Șura Mică, Ocna Sibiului, Mândra, Ludoș, Apoldu de Jos, Miercurea Sibiului, Dobârca, Poiana Sibiului, Tilișca, Săliște, Sibiel, Orlat, Gura Râului, Rășinari și retur în Piața Mică din Sibiu.
După cele 5 TR-uri din prima zi, echipajul Mircea Meșter și Cornel Șocariciu, pe un Hyundai IONIQ 5, a avut doar 35,9 de puncte de penalizare și ocupa prima poziție în ierarhia electricelor, dar și în clasamentul general al raliului. Kalin Dedikov și Antoaneta Dedikova, câștigătorii de anul trecut, cu un model KIA EV6, au terminat ziua pe locul secund, echipajul bulgar fiind urmat de Daniel Enache și Florentina Petcu cu un Peugeot e208.
Ziua de sâmbătă a avut în prim plan urcarea pe Transfăgărășan, până la Bâlea Lac, la o altitudine de 2.043 metri și încă alte șase TR-uri extrem de dificile. Mircea Meșter și Cornel Șocariciu au făcut o greșeală pe TR11 și au terminat în final doar pe locul 3, dar au primit Trofeul George Botezatu, un trofeu acordat în memoria jurnalistului George Botezatu care a fost câștigătorul primei ediții dedicată modelelor electrice.
Kalin Dedikov și Antoaneta Dedikova și-au trecut în cont a doua victorie consecutivă la Sibiu, iar Daniel Enache și Florentina Petcu a terminat pe locul secund ediția din 2022.
Invitată de Orange, partener principal al competiției, la startul ediției din acest a fost prezentă și Andreea Balaban, una dintre cele mai creative prezențe în social media, care a avut ocazia să trăiască experiența de copilot într-un raliu de regularitate alături de Alex Filip, de două ori câștigător al raliului de regularitate de la Sibiu, și un Renault Megane E-Tech.
Transylvania Classic 2022 s-a desfășurat în perioada 11 – 13 august și este o acţiune cofinanţată de Primăria Municipiului Sibiu și de Consiliul Județean Sibiu. Transylvania Classic 2022 este o competiție dedicate mașinilor clasice și electrice susținută de Orange.
Parteneri tehnici: Orange Sport, Asociația pentru Electromobilitate – AERO, EV-mag, BMW România, Astoria, miliLITRI, Coffeelicious.ro, Printcenter.ro, e-pneu.ro, e-twow.ro, Tămâian, Conacul Maria Theresa, Păstrăvăria Albota, AlphaMed, The Gentleman Driver, Zile și Nopți, Magic FM